Sprijin în dezvoltarea acestor tineri printr-o abordare integrată, care include atât evaluarea nevoilor individuale, cât și intervenția specializată, pentru a maximiza potențialul fiecăruia.
Primul pas în procesul de intervenție, având rolul de a identifica nevoile și resursele fiecărui copil sau adolescent sau adult. Aceasta se realizează printr-o serie de etape și instrumente specifice.
Evaluarea corespunzătoare a fiecărui pacient diagnosticat cu tulburare de neurodezvoltare este un proces esențial care ajută la înțelegerea profundă a nevoilor și abilităților acestuia.
Este un pas fundamental în identificarea și definirea planului de tratament. Potrivit cercetărilor, evaluarea timpurie a TSA este asociată cu progrese semnificative în dezvoltarea abilităților cognitive, sociale și comportamentale ale copiilor.
De asemenea, cercetările arată că diagnosticul precoce, înainte de vârsta de 3 ani, îmbunătățește semnificativ prognosticul pe termen lung, deoarece în perioada menționată există o mai mare flexibilitate mintală și comportamentală.
Evaluările din cadrul departamentului sunt realizate pe baza unor instrumente științifice standardizate. Acestea sunt obținute în urma unor cercetări științifice riguroase și sunt utilizate pentru că oferă rezultate calitative și cantitative, cu privire la manifestări și trăsături psihologice, prin compararea nivelului obținut în funcție de criterii care respectă standardele umane, profesionale și etice.
Astfel, analizăm și interpretăm date cu referire la prezența/absența unor abilități (cognitive/sociale/comunicare/autonomie), stabilirea nivelului de dezvoltare (QD/IQ), gradul de prezență al unor manifestări indezirabile social (interese repetitive), care afectează calitatea vieții pacientului. Datele sunt analizate cu scopul de a înțelege diferite aspecte ale comportamentului, gândirii, emoțiilor, abilităților și caracteristicilor acestuia.
Aceasta poate include: interviuri (conversații structurate sau semi-structurate), testări psihologice (evaluări cantitative sau calitative), observații ale comportamentului în diverse contexte, chestionare sau scale care măsoară trăsături psihologice specifice.
Pentru a facilita îmbunătățirea aspectelor menționate anterior, departamentul cuprinde și domeniul de intervenție specializată.
Intervenția este personalizată în funcție de evaluările anterioare și se concentrează pe dezvoltarea abilităților necesare unei vieți autonome și integrate social.
Ce presupune intervenția specializată?
Scopul este de a îmbunătăți abilitățile de comunicare, socializare și autonomie; dezvoltarea abilitatilor de Teoria Mintii, percepție si conștientizare socială; dezvoltarea abilitatilor de joc (joint attention și joint engagement); stimulare cognitivă, prin utilizarea unor metode precum jocuri de rol, activități ghidate pentru a dezvolta empatia, cooperarea și capacitatea de rezolvare a conflictelor.
Scopul acestor intervenții este dezvoltarea abilităților de înțelegere și comunicare verbală, nonverbală, paraverbală.
Obiectivele terapeutice se pot focaliza asupra îmbunătățirii abilităților fonologice (dificultăți în rostirea sunetelor în conformitate cu regulile lingvistice ale comunicării), morfologice (ce vizează construcția formei, numărului, genului, cazului, modului, timpului cuvintelor), sintactice (încălcări ale regulilor de codificare a mesajelor, a ordinii cuvintelor în propoziții și fraze), semantice (simbolizarea, acordarea de semnificații, codificarea și decodificarea cuvintelor și frazelor) și pragmatice (combinarea discordantă a limbajului verbal și a comunicării nonverbale: dificultăți privind învățarea limbajului ca formă, conținut sau utilizare).
În cadrul departamentului există o strânsă colaborare cu medicii clinicii, aspect ce facilitează îmbunătățirea standardelor profesionale privind diagnosticarea, evoluția și monitorizarea pacienților noștri.
Această abordare integrată asigură o evaluare multidisciplinara, adaptată fiecărui caz în parte, sprijinind dezvoltarea optimă a copilului, adolescentului sau adultului diagnosticat cu tulburare de neurodezvoltare, permițându-i astfel atingerea potențialului maxim în context familial, educațional și social.
Evaluarea progresului prin prisma fericirii și confortului persoanei, nu doar prin atingerea unor obiective externe. Un progres real înseamnă o viață mai bună pentru pacient, nu doar o adaptare la așteptările celor din jur.
Construirea de relații autentice, în care pacientul se simte acceptat și valorizat, fără a fi obligat să adopte comportamente care nu îi sunt naturale doar pentru a fi "integrat".
Sprijinirea persoanei în explorarea unor noi activități și situații sociale într-un mod care respectă limitele și preferințele sale, fără presiunea de a se conforma unor standarde externe.
Dezvoltarea unor strategii personalizate prin care pacientul își poate echilibra trăirile emoționale și răspunsurile senzoriale, într-un mod care îi respectă ritmul și nevoile individuale.
Dezvoltarea abilităților care îi permit pacientului să se simtă în siguranță, să își exprime nevoile și să navigheze mediul în care trăiește, fără a forța conformarea la norme rigide.
Îmbunătățirea modalităților de comunicare (verbală, nonverbală, prin dispozitive de comunicare augmentativă), punând accent pe exprimarea dorințelor, emoțiilor și gândurilor într-un mod care funcționează pentru pacienți.
Serviciile de terapie sunt furnizate tuturor pacienților care solicită aceste servicii, fără a fi condiționate de includerea acestora în evidența clinicii noastre.
Scop: Introducerea copilului în programul terapeutic
– 8 ședințe de intervenție psihologică specifică
– 1 ședință de feedback cu terapeutul și coordonatorul, la finalul lunii
– 1 ghid personalizat pentru părinți, cu intervenție specifică la domiciliu
– 1 reevaluare psihologică la finalizarea ședințelor
– Bonus pentru părinte/copil: o evaluare nutrițională sau participarea la un atelier, o dată pe an
– 10 ședințe de intervenție psihologică specifică + 2 ședințe gratuite
– 1 ședință de feedback cu terapeutul și coordonatorul, la finalul ședințelor
– 1 ghid personalizat pentru părinți, cu intervenție specifică la domiciliu
– 1 reevaluare psihologică la finalizarea ședințelor
– Bonus pentru părinte/copil: o evaluare nutrițională sau participarea la un atelier, o dată pe an
– 14 ședințe de intervenție psihologică specifică + 2 ședințe gratuite
– 1 ședință de feedback cu terapeutul și coordonatorul, la finalul ședințelor
– 1 ghid personalizat pentru părinți, cu intervenție specifică la domiciliu
– 1 reevaluare psihologică la finalizarea ședințelor
– Bonus pentru părinte/copil: o evaluare nutrițională sau participarea la două ateliere pe an
Scop: Urmărirea progresului, echilibrarea procesului terapeutic, intervenție
completă și multidisciplinară, monitorizare și feedback constant
– 15 ședințe de intervenție psihologică specifică + 5 ședințe gratuite
– 2 ședințe de feedback cu terapeutul
– 1 ședință de feedback cu coordonatorul, la finalizarea orelor de terapie
– 1 raport de progres la finalul lunii
– 1 ghid personalizat pentru părinți, cu intervenție specifică la domiciliu
– Bonus: o participare gratuită la unul dintre workshop-urile dedicate părinților sau o ședință de consiliere familială
– 25 ședințe de intervenție psihologică specifică + 5 ședințe gratuite
– 2 ședințe de feedback cu terapeutul
– 1 ședință de feedback cu coordonatorul, la finalizarea orelor de terapie
– 1 raport de progres la finalul lunii
– 1 ghid personalizat pentru părinți, cu intervenție specifică la domiciliu
– Bonus: o participare gratuită la unul dintre workshop-urile dedicate părinților sau o ședință de consiliere familială
– 35 ședințe de intervenție psihologică specifică + 5 ședințe gratuite
– 2 ședințe de feedback cu terapeutul
– 1 ședință de feedback cu coordonatorul, la finalizarea orelor de terapie
– 1 raport de progres la finalul lunii
– 1 ghid personalizat pentru părinți, cu intervenție specifică la domiciliu
– Bonus: o participare gratuită la unul dintre workshop-urile dedicate părinților sau o ședință de consiliere familială
Copiii, adolescenții și adulții diagnosticați cu TSA au acces la servicii de psihoterapie, consiliere psihologică clinică, logopedie și intervenții validate științific, decontate de CNAS, în limita locurilor disponibile.
Pentru monitorizarea progresului se întocmesc documente specifice, precum planul de intervenție personalizat și fișa de descriere a obiectivelor din terapie.
| Trimestru | Luna | Suma (Lei) |
|---|---|---|
| T1 | Ianuarie | 25.650 |
| T1 | Februarie | 26.595 |
| T1 | Martie | 28.215 |
| T2 | Aprilie | 24.030 |
| T2 | Mai | 13.500 |
| T2 | Iunie | 28.890 |
| T3 | Iulie | 33.500 |
| T3 | August | 29.835 |
| T3 | Septembrie | 31.320 |
| T4 | Octombrie | 30.375 |
Prima clinică din România destinată exclusiv îngrijirii medicale a pacienților diagnosticați cu tulburări de neurodezvoltare.